Poezii scrise de voi

[alextrusca]

Imi place genul asta de poezie postmodernista.

 

Punctuatia este foarte interesanta...Incrucisata...

Echilibrul dintre perfectiune si imperfectiune.

Cand am ales sa public pentru o revista, mi s-a spus sa incerc sa "gust" genul asta de poezie, fara prea multe semne de punctuatie (ca-si pierde din esenta daca o incarci cu prea multe semne obscene cum sunt cele de punctuatie).

In fine, am scris si asa, dar acest poem chiar curge...Poti incerca si fara majuscule, atunci nu stii cand incepe si unde se termina.Este o imagine ft dragutza si aia.

[Obst]

multumesc fetelor, voi incerca si fara punctuatie insa eu sunt cam obsedat dupa ordine iar punctuatia creaza ordine intr-o creatie

 

incurajarile voastre imi dau curaj *luand penita in mana si o coala de hartie

Edited July 7, 2006 at 07:14 PM by Obst

[alextrusca]

1.Nu sunt fata.

 

2.Ordinea nu este creata de punctuatie, ci ajuta ca mesajul sa fie transmis mai usor cititorului.

Dar usurinta aceasta se poate obtine si fara punctuatie...Atat am vrut sa spun.

[raluca]

super poezia Claus!!! subscriu la ceea ce a zis Alexiel.

 

 

am scris si eu niste versuri cat timp am fost plecata...dar nu prea imi plac oricum am observat ca majoritatea nu prea inteleg versurile mele si nu le plac...ma considera superficiala si cred ca nu transmit nimic...nu vorbesc de voi, ci de altii...ma rog...

 

Din iubire

 

poţi avea cerul, marea şi stelele,

lacrimile lunii şi privirea zorilor,

liniştea nopţii şi sclipirea soarelui,

eternitatea universului şi imortalitatea sufletului,

dar tot ce dă viaţă lumii,

tot ce mişcă hipnotic aştrii,

tot ce creează undele apei,

sau umbra în zile toride de vară,

tot...tot ce respirăm este creat din iubire...

Edited July 8, 2006 at 11:04 AM by raluca

[raluca]

 

Because I love you...

 

 

I'm thristy for an embrace...

Not just any embrace…your embrace…

It’s always your voice that calms me down,

Your eyes that see beyond my truth, my sadness,

My own self…

Here I am again…trapped in this agony…

It’s so silent that I can listen to the angels,

To the leaves falling down on the ground…

Suffering runs through my veins,

And your melancholy is the only memory

That stays alive in my heart…

It’s strange…the first time I saw you

I felt so nervous, I didn’t now what to say…

But from the second moment

Of your breath

My soul knew exactly why I love you…

[celindi]

Nu inteleg foarte bine legatura dintre titlu si text, insa poezia e superba. Induce o starte extraodinara si imi pot si imagina o fata suspinand, gandindu0se la trecut. Foarte frumoasa.

[raluca]

nu prea exista o legatura intre poezie si titlu...dar asa am simtit pe moment...ma bucur ca ti-a placut...e simpla, stiu, dar sunt sentimente sincere in ea...

[celindi]

nu trebuie sa fie prea complexa sau prea deep. Asa simpla e de ajuns sa induca o anumita stare... sa sugereze sentimente puternice.

[alextrusca]

Imi place, este simpla si la obiect.Good work!

 

 

Os mort

 

 

O lacrimă se prelinge pe obrazul de os mort,

Lăsând urme adânci în trecutul întunecat,

Aşa a fost să fie, să las în spate o spânzurătoare acum neocupată,

Să ud frânghia cu lacrimi izvorâte din regrete şi remuşcări,

Fără să conştientizez că aici îmi voi găsi finalul.

 

Şi ochii îi am larg deschişi, percep toate culorile şi văd toate semnele,

Dar mai bine aveam ochii larg închişi, pentru că tot nu mă ajută la nimic,

Chiar dacă moara continuă să-şi învârtă roata

Şi aşii continuă să formeze careuri infinite,

Finele niciodată nu ezită să apară, întotdeauna imprevizibil.

 

Din banal se poate naşte complexul raţiunii,

Dar din nimic este aproape imposibil să creezi palpabilul real,

Căci roata se va învârti în sensul acelor de ceasornic,

Pronunţănd cea mai nemiloasă sentinţă,

Aceea de a exista şi de a dispărea de pe această planetă,

 

Suntem chelneri la propriile noastre mese

Şi servim băuturi singurilor noştri clienţi reali şi virtuali,

Persoanele noastre dependente de alcoolul cotidianului.

 

Sunt unul dintre cei doi păcătoşi răstigniţi alături de Iisus,

Totuşi, n-am avut curajul să mă căiesc pentru păcatele mele

Şi am ajuns să consum hârtia fără nici un motiv precis,

 

Şi acum sunt pregătit să sar peste toate ritualurile

Şi să trec direct la joc, fără să-mi pese de toţi proştii din jurul meu,

Ca un obicei bine întipărit în memoria mea,

Mi-este mult mai uşor să fiu jignit şi să plâng în taină,

Zicându-mi în şoaptă că toate vor trece

Şi de fapt, a doua zi tot la aceleaşi chinuri să revin,

Dorindu-mi să ştiu cu ce am greşit şi să mor în linişte.

 

 

 

Demon de ceară

 

 

Vreau să ucid pagina acestui vis,

Vreau să fac dragoste cu moartea, să-i ofer un preţ

Pentru a-ţi cumpăra dispariţia subită,

Să şterg din calendar ziua în care am îndrăznit să ating extazul

Şi să simt fiecare organ al tău contopindu-se cu al meu.

 

Trebuie să ştii că mă consum în fiecare zi,

Cu şi mai multă îndârjire când îmi amintesc,

 

Am scris jurnale în care ţi-am dedicat pagini întregi,

Spunându-ţi că te iubesc şi te urăsc în acelaşi timp,

Sperând că, în vreun fel, vei reuşi să citeşti

Şi vei căpăta o idee despre ce am simţit când eram cu tine.

 

Nu mă doare faptul că nu m-ai lăsat cu absolut nimic,

Nu mă doare faptul că te-ai folosit de mine ca să loveşti direct la ţintă,

Nu mă doare nici faptul că te-ai învârtit în casa aceasta doar pentru-a căuta

Zenitul într-un spaţiu lipsit de astronomii,

 

Tot ce mă doare e că mi-ai spus << te iubesc >>,

Tot ce mă doare e că mi-ai spus << te iubesc >>,

 

Şi nimic mai mult...

De-aş fi putut să-mi dau seama de atunci că minţi,

Ţi-aş fi tras o palmă peste gură, apoi aş fi sărutat-o,

Doar să simt cât îţi sunt de fierbinţi buzele

Şi te-aş fi lăsat să pleci,

 

Acum mă cuprinde râsul, căci aş fi ascuns totul pâna la sfârşitul timpului

Şi o palmă mai sus, dar nu vreau să divorţez de amintirea ta,

Fără să-ţi spun şi eu „te iubesc”...

 

Nu are rost să repet această frază cum am făcut de-atâtea ori în van,

Nu e nevoie să-ţi spun lucruri pe care oricum nu le vei înţelege,

Ci doar să-mi amintesc mie că totul a fost o cacealmă,

 

Şi să-ţi amintesc şi ţie că de-acum încolo îţi voi scrie scrisori,

Exact aşa cum am făgăduit,

Şi le voi trimite oricui îmi va aminti de tine,

 

Sigur se va cunoaşte pe sine mai bine

Şi se va iubi mai mult astfel...

 

Aşa cum te-ai iubit tu pe tine,

De-ai uitat complet de mine...

 

Castelul a ars ca o torţă vie, a urlat de durere ca un suflet pierdut în Infern,

Chinul a fost plăcerea, a fost remediul şi mijlocul meu de-a te îndepărta de mine,

Chiar de ştiu că mi-am lăsat unghiile lungi şi ele nu mă fac să mă simt ca o femeie,

Pentru tine, am fost o servitoare amărâtă, un preş pentru picioarele tale nespălate...

 

<< Dragă jurnalule,

În seara aceasta m-am hotărât să sfâşii în bucăţi raţiunea

Ce mi-a alimentat tăcerea prostească şi să scuip între ochii un demon...

Cum asta? Simplu...înşirând cuvinte deocheate,

Inventând neadevăruri, răzbunându-mă la rândul meu,

Eliberând în mod creativ şi suficient de elocvent

Sentimentele ce s-au întipărit pe filele sufletului meu...

Iubind un ideal nu te poate aduce mai aproape de el,

Ci doar te îndepărtează de el...

Dragă jurnalule, ce-ai zice tu dacă în loc de poze,

Aş lipi ambalajul unei paste de dinţi,

Decupat în mii de bucăţele, împrăştiat peste literele de sânge uscat,

Desemnând o iubire mult prea fatală... >>

[raluca]

Doamne, Alex, cat de superb scrii! as vrea sa te simti mai bine...sa-ti gasesti alinarea sufletului cat mai curand...

[alextrusca]

Da-o incolo de alinare, sa vina inspiratia....

 

Glumesc...nu stiu, e mai greu sa gasesti asa ceva...totusi, mersi pt cuvintele tale.

Edited July 13, 2006 at 01:09 PM by alextrusca

[raluca]

Da-o incolo de alinare, sa vina inspiratia....

 

Glumesc...nu stiu, e mai greu sa gasesti asa ceva...totusi, mersi pt cuvintele tale.

<{POST_SNAPBACK}>

 

anytime

[alextrusca]

Asta e inspirata dintr-un cantec care mi-a placut mie candva si inca imi place la nebunie.... E foarte ciudata, asa cum imi place mie.

Ma laud singur, mi-au murit laudatorii si dau si dovada de o lipsa totala de modestie.Am preluat ideea si am inflorit-o de la mine si a iesit un orgasm esuat.

Sper ca am voie sa fac asa ceva.

 

 

 

 

 

Orgasmul unui poem bolnav

 

 

Între iubire şi ură există o limită aproape invizibilă...

 

Este 5 dimineaţa şi tu revii din paradis,

Baţi la uşă şi o voce parcă resemnată întreabă „Cine e?”,

Te privesc fără să-ţi zic nimic...

 

Ea îţi ia haina, ţi-o atârnă în cuier,

te întreabă dacă ai mâncat deja,

Dacă ai nevoie de ceva,

 

Întotdeuna îţi zâmbeşte fără să spună un cuvânt,

Acceptă totul într-un mod straniu de liniştit,

Fiindcă nu îndrăzneşte să se opună...

 

Între dragoste şi ură există o limita aproape invizibilă...

 

Niciodată nu ridic vocea la tine,

Este 5 dimineaţa şi tu nu te gândeşti vreodată la consecinţele ce vor urma?...

 

Cea mai frumoasă femeie poate ascunde secrete mult mai întunecate

Decât îţi poţi imagina tu,

Chiar dacă este calmă, asta nu înseamnă că nu are nemulţumiri,

Asta nu înseamnă că nu este nefericită,

 

Aşteaptă-te ca o zi atât de strălucită ca întreaga ta perioadă de glorie,

Să aducă cea mai aprigă furtună vreodată cunoscută de tine,

Iubire dulce...

 

Fiindcă nu am nevoie de zahăr, nu am nevoie cuvinte bine gândite înainte,

De zâmbete în formă de semilună şi de pretexte,

Totul te va durea aşa cum m-a durut şi pe mine,

Când a trebuit să ascund totul şi să mă prefa’că nu ştiu nimic.

 

Uită-te la tine acum,

Credeai că nu va avea curajul să-ţi demonstreze

Că nu se va lăsa călcată în picioare?

Credeai că ea, femeia ta, proasta ta,

Va înghiţi până la adânci bătrâneţi?

 

De parcă un picior în ghips nu ar fi fost de ajuns, iubire dulce,

Îţi mai trebuie şi un creier mare şi umflat, astupat de tifon şi tampoane absorbante.

Eşti încă şocat...

Şi tu care credeai că viaţa se rezumă doar la sex şi mâncare.

 

Există o linie aproape invizibilă între iubire şi ură

 

( Chiar dacă ambele sun produsul aceluiaşi spectru demonic )

 

Haide, nu te mai ascunde!

Nu ţi-a păsat niciodată de mine nici cât negrul sub unghie.

Nu m-ai privit decât ca pe un obiect destinat propriilor tale plăceri perverse,

Haide, nu te mai ascunde...

Nu mă face să...te iubesc din nou!?!?

 

Nu ţi-a păsat niciodată de mine nici cât negrul sub unghie,

Nu dai doi bani pe mine,

Nu ţi-a păsat niciodată de mine nici cât negrul sub unghie,

Nu dai doi bani pe mine,

Există o linie aproape invizibilă între iubire şi ură,

Nu ţi-a păsat niciodată de mine nici cât negrul sub unghie,

Nu dai doi bani pe mine,

Există o linie aproape invizibilă între iubire şi ură,

Nu dai doi bani pe mine,

Există o linie care uneşte cele două laturi

Ale aceleiaşi personalităţi exacerbate,

Amorul propriu.

Edited July 14, 2006 at 08:50 PM by alextrusca

[raluca]

imi place, asa ciudata cum e...si imi place mai ales sfarsitul!

[alextrusca]

Sunt extrem de enervat si acum, dar incerc sa ma calmez...oare o sa reusesc?

 

 

 

Cântec de dragoste pentru un vârcolac

 

 

Aşterne-ţi trupul rece, aici, lângă al meu,

Unde o inimă bate de frică şi dorinţă,

Ca un ceas al cărui curs rămâne un mister de pasiune şi reverie,

 

Captiv într-o inimă ce trăieşte pentru tine,

Captiv într-o inimă ce preface tristeţea în speranţă

Şi întunericul în lumină,

 

Revino şi eliberează acest spirit cufundat în singurătate.

 

Am fost blestemat să caut pentru totdeauna sfârşiturile timpului

În fiecare picătură de ploaie, în fiecare iubire pe care o trăieşti

Departe de mine.

 

Căci tu eşti cântecul cântecelor,

Căci tu eşti începutul şi sfârşitul meu,

Căci stelele strălucesc pentru tine,

 

Ele se nasc pentru tine, luminează cerul pentru tine

Şi se sting doar pentru tine.

 

Şi ploaia cade ca o umbră peste florile de aur

Ce au creat odată un paradis mult prea scump,

Pentru ca noi să-l putem păstra,

 

Căci nu există dar mai mare ca viaţa,

Căci nu există început mai frumos,

 

Ca răsăritul unui Soare luminând universul

Unei lumi înflorite de-amor.

 

Şi inima mea bate fără să ştie că sfârşitul

Se apropie cu fiece clipă scursă din vinele-i de sânge fierbinte,

 

O...singurătate, de ce m-ai condamnat să caut eternitatea

Acolo unde nu voi găsi decât disperare şi moarte?

 

Lasă-mă să fiu singurul care să te protejeze de întuneric,

Lasă-mă să fiu eu cel care să te iubească până când timpul ne va despărţi

Şi ne va uni din nou...

 

Aşterne-ţi trupul aici, revenind de unde ai plecat

Acum câteva milenii şi lasă-mă să te ating din nou,

Pentru a porni la drum către eternitatea ce ne aşteaptă doar pe noi.

 

Revino în aceste braţe şi eliberează acest spirit

Din mormântul său de amintiri dureroase.

[raluca]

"O...singurătate, de ce m-ai condamnat să caut eternitatea

Acolo unde nu voi găsi decât disperare şi moarte?"

 

i love this part

[Obst]

Hei Alex, cam multa sensibilitate in poezii pentru un baiat ..

Oricum sa stii ca ai talent. Penultimul poem mi-a atras atentia in mod deosebit, ala cu orgasmul

[songbird]

Same here, ma faci sa ma "gelozesc" ~ si eu as vrea sa pot scrie atat de mult si atat de frumos... de ce nu incerci sa postezi si pe http://www.agonia.ro ? oamenii de acolo te-ar iubi pur si simplu!

 

P.S. Cel mai mult mi-a placut

"Dragă jurnalule,

În seara aceasta m-am hotărât să sfâşii în bucăţi raţiunea"

[alextrusca]

Ale, mersi pentru link...sa vad ce fac si pe acolo.

 

Obst, asa de sensibil ti se pare ca sunt?

M-as caracteriza altfel, dar nu sensibil.

[raluca]

some new lyrics from me

 

Oraşul cu îngeri decăzuţi

 

oraşul cu îngeri decăzuţi

e luminat de luna fadă...

tot ce-a fost viu e moarte acum -

lacrimi secate prelinse pe-obraz

împiedică ochiul să vadă...

 

 

străzile sunt pline de aripi...

nimicul împrăştie-n zare

parfum de paradis destrămat -

oraşul cu îngeri decăzuţi

mai rece ca iadul îmi pare...

 

 

plouă cu cenuşă de Phoenix...

acoperă aripi murdare,

spală păcatul,spală viaţa -

'n-oraşul cu îngeri decăzuţi

rămane tristeţea ce doare...

 

 

Rugăciune

 

mă sting...

iau din mână cenuşă şi curg

în izvoare de lacrimi - încă găsesc

părţi ce s-au desprins din nemurirea

sufletului meu...

 

mai dor...

încă mai dor coroanele de spini

ce-nţeapă fruntea mea fără milă -

asemeni Mântuitorului cărăm

crucea păcatelor noastre...

 

 

Linişte

 

 

e-atât de linişte încât aud

razele lunii bătându-mi în geam,

stelele căzătoare izbindu-se de pământ,

mucegaiul nopţii înflorind sub genele neadormite

şi ploaia grea ce inundă suflete goale...

 

trec îngeri păzitori pe străzi

şi-adună desfrâuri de miez de noapte,

pătează cu sânge trupuri blestemate

şi-alungă păcatul strămoşesc

de pe buzele nou-născuţilor...

[dark_angel]

Imi plac la foarte mult poeziile,Ralu!! In prima strofa de la "Rugaciune" simt ca ma regasesc...superbe!!

[Obst]

Oraşul cu îngeri decăzuţi

 

<{POST_SNAPBACK}>

 

E preferatul meu...feicitari

Edited August 14, 2006 at 10:33 AM by Obst

[raluca]

ma bucur ca va plac...

 

Respir particule de gheaţă

Şi caut lumina din privire...

E tot ce-a mai rămas în acest întuneric morbid...

Aştept în abisul cunoaşterii de sine

Gândurile inacceptabilului...

Să mă scufund în inevitabilul vieţii

În timp ce tu culegi mărul ispitei...

 

 

De ce mă priveşti cu ochii aceia blânzi?

Aş merge cu tine până la capătul Universului

Şi un pas mai mult...

M-aş scufunda în ocean să înghit timpul

Ca să-ţi ofer eternitatea lui

Şi încă o clipă mai mult...

 

 

Aş aduna cenuşa trupurilor noastre

Şi-aş presăra-o pe cer,

Să trăim veşnic printre stele...

Oare cum ar fi să ţinem planetele în mână?

 

 

Mai bine fluturi pentru o zi,

Îmbrăţişaţi în acelaşi trup,

Decât îngeri printre nori,

Plutind fără să simţim vântul...

 

 

Crezi c-aş putea trăi ştiind că tu eşti Soare,

Iar eu Lună într-o altă galaxie?

Câţi ani lumină ar trebui să aşteptăm

Să putem să ne atingem buzele

Pentru câteva clipe?

Probabil „pentru totdeauna” ar dura

Câteva minute mai puţin...

 

 

Visezi în şoaptă?

Şopteşte în vise...

Doreşte-ţi intangibilul,

Atingându-ţi astfel dorinţa...

 

 

Ţi-ai putea imagina marea fără apă?

Dar poezia fără versuri?

Un Eminescu fără cuvinte,

Sau un Monet fără natură?

 

 

Am scrijelit pe-un portativ

Câteva note fără sens...

Tot ce pot scrie acum

Este iubirea ce-o simt...

 

 

Shh!...greierii cântă!

Adună din liniştea nopţii

Şi-o-mprăştie pe drum...

O simţi şi tu curgându-ţi prin vene?

 

 

Încă susură suspine...

Nu-ţi fă griji...e doar dorul de tine...

N-ai vrea să-l alungi?

Încă mai aştept...

[songbird]

Demenţa

 

Mă întreb dac-aş putea să-l întreb şi dacă şi-ar aduce aminte

de mirosul tău şi de liniştea umedă a sărutarilor tale

mă intreb dacă-i plăcea să umble desculţ cu tine de mână

şi dacă visa să vă faceti delfini, sa fiţi liberi în mare

dacă te-a iubit, dacă te-a mângâiat de ajuns

şi dacă nu, de ce te mai cheamă umbrele înspre adâncurile noastre

aş vrea să ştiu dacă plângeai când te ţinea în brate şi

dacă ţi-a adus flori şi dacă

florile erau mov sau albastre...

 

aş vrea să ştiu, copil decupat din revistele vechi

dacă eşti tu sau imaginea ta pe perete

aş vrea să ştiu de eşti umbră sau vis sau

doar o femeie ce l-a iubit in poveste

mi-ar plăcea mult sa te ştiu de aproape

să te urăsc, să imi placi, să-mi faci scârbă

să vorbim langă lac două zile şi-o noapte

să mă-ntrebi cum mai suntem şi eu doar să tac

să mă-ntrebi cum e viata cu un înger aproape

să sfârşim sfâşiindu-ne cu zâmbetele uscate...

[raluchi]

Am scris si eu de curand o poezie , de altfel e prima mea poezie in engleza si e prima poezie pe care o fac publica

E fara titlu , pur si simplu m-a apucat dintr-o data la serviciu , si am scris-o in 10 min

 

I'd write you a song or a letter

For you to find out

That my heart beats away faster

When I hear your laughter

 

But something inside me

Is telling me to stop

Not to show my feelings

At the very first talk

 

Why shoud it always be that way?

My head instead of heart

I must forget this part!

And find the golden key

 

To you,

To your soul,

To your love...

 

PS Sper sa nu aruncati cu rosii

[alextrusca]

Am absentat mult timp "bancile" acestei rubrici.Asa ca revin astazi cu "ceva".

 

 

Palatul fosforescent

 

 

Bătrân zăcând la marginea străzii,

Lăcuste jucând în umbra cărnii îngălbenite,

Lună neagră sucombând în chintesenţa pseudo-zodiacului.

Clădirile zgârie norii,

Urbanizarea excesivă bate la uşă,

Avioane din hârtie zboară,

Viziune atemporală asupra genezei animale.

 

Orbul aleargă trăgând cu dinţii de răspuns,

Vino la mal şi descifrează-i profeţiile,

Iarba-dracului se râurează-n luciri abisale.

 

Spectatorii s-au strâns

În fagurele de miere,

Palat fosforescent în declin total,

Posibilitatea de a alege ţi-a fost încredinţată.

 

Cadavrul agăţat în tufiş

Vibrează semnale obscure,

Curcubeul întipărit pe retină,

După moarte, dulcea desfătare te răpeşte.

Edited August 24, 2006 at 07:40 PM by alextrusca

[raluca]

sa incepem cu inceputul

 

~Lex, versurile tale merg perfect cu "Adnotari"...sau cel putin mie asa imi dau impresia...in alta ordine de idei, imi plac foarte mult, la fel ca textul

 

~~Ralu, ti-am spus deja ca-mi plac f mult versurile tale, mai ales ultimele...

 

~~~Alex, mi-ar placea sa pot scrie atat de frumos ca tine imi plac foarte mult ultimele tale versuri, mai ales partea aceasta:

 

 

"Orbul aleargă trăgând cu dinţii de răspuns,

Vino la mal şi descifrează-i profeţiile,

Iarba-dracului se râurează-n luciri abisale."

 

[songbird]

Ralu * versurile acelea au precedat "Adnotarile"... le-am semnat sub pseudonim Ana Simion si le-am trimis celei in cauza. Reactia?!... Silence. A daily one.

[Obst]

Alex- Palatul fosforescent

 

Poezie post-modernista care ma pune pe meditatie. E frumoasa dar greu de explicat sau de inteles. Sau poate ca nici nu vrea sa fie inteleasa, ci doar admirata.

Prima strofa imi da fiori; avioane de hartie, carne galbena, un batran, lacuste, toate sunt de un crud adevar.

Eu vad si satira in versurile tale; revolta impotriva societatii si a vietii. Dupa moarte vine o dulce desfatare. O trecere socant de rapida de la un subiect la altul, mintea mea nu tine pasul cu evenimentele.

Poezia ta e un BIG-BAN, e explozie de furie, un gigant de revolta. Vad o lume statica, cuvinte incrucisate care ma incurca.

Trec prea repede de la cald la rece si de la alb la negru; moartea e un desfat iar viata un cliseu.

 

Ai creat o combinare de cuvinte nemaipomenita Alex. Bravo!

[alextrusca]

Mersi, Obst.

Tocmai acest lucru am incercat sa-l "ilustrez".

Ma bucur ca-ti place.