Poezii scrise de voi

[alextrusca]

este foarte frumoasa, ii trebuie un titlu simbolic, format dintr-un cuvant...sa-mi zici ce titlu ii pui.

[alextrusca]

Se sforaie, se hiberneaza...

 

 

 

Pianissimo

 

 

Inimile se frâng în tăcere,

Durerile se amplifică în liberă cădere,

Ascunde-ţi privirea departea de-a mea,

Sufletul meu e-o carte deschisă, pe-o tejghea...

 

Ţi s-a spus că nu există Iad pe pământ?...

Ascultă plopii cum plâng,

Ei sunt creaţia propriului nostru gând.

Nimic nu se distruge blestemând,

Ajută-mă să te urăsc zâmbind.

 

Tu eşti oglinda în care m-am privit de-a lungul anilor,

Acum e rândul tău să te îngrozeşti, să ţeşi pretexte minciunilor

ce te de definesc.

 

Ascultă-mă...tu eşti diavolul ce m-a posedat,

Mi-ar plăcea să te privesc spânzurat pianissimo de colţul unui bancomat,

la 1000 de metri înălţime.

 

Nu m-ai iubit, niciodată, niciodată...

Glume perverse adânc scrijelite în trunchiul meu

Pe jumătate mortificat.

 

Lumina din ochii tăi aduce bucurie inimii mele,

Imaginează-ţi o lumină sub un pahar,

Sufocându-se...

Stingându-se treptat...

 

Lasă-mă în pace, am dreptul...

Voi savura din plin momentul.

[raluca]

Se sforaie, se hiberneaza...

 

 

 

Pianissimo

 

 

Inimile se frâng în tăcere,

Durerile se amplifică în liberă cădere,

Ascunde-ţi privirea departea de-a mea,

Sufletul meu e-o carte deschisă, pe-o tejghea...

 

Ţi s-a spus că nu există Iad pe pământ?...

Ascultă plopii cum plâng,

Ei sunt creaţia propriului nostru gând.

Nimic nu se distruge blestemând,

Ajută-mă să te urăsc zâmbind.

 

Tu eşti oglinda în care m-am privit de-a lungul anilor,

Acum e rândul tău să te îngrozeşti, să ţeşi pretexte minciunilor

ce te de definesc.

 

Ascultă-mă...tu eşti diavolul ce m-a posedat,

Mi-ar plăcea să te privesc spânzurat pianissimo de colţul unui bancomat,

la 1000 de metri înălţime. 

 

Nu m-ai iubit, niciodată, niciodată...

Glume perverse adânc scrijelite în trunchiul meu

Pe jumătate mortificat.

 

Lumina din ochii tăi aduce bucurie inimii mele,

Imaginează-ţi o lumină sub un pahar,

Sufocându-se...

Stingându-se treptat...

 

Lasă-mă în pace, am dreptul...

Voi savura din plin momentul.

<{POST_SNAPBACK}>

 

speechless... titlu imi place in mod deosebit, parca imi canta un pian undeva in fundal cand citesc poezia..."să te privesc spânzurat pianissimo" versul acesta e de-a dreptul...

[alextrusca]

Mersi, mai posteaza si tu, pls.

[raluca]

Mersi, mai posteaza si tu, pls.

<{POST_SNAPBACK}>

 

n-am mai scris nicio poezie de la Adio...dar hai ca o postez pe asta pt cei care nu au citit-o...

 

Adio

 

îţi aduc de pe acum crini albi

 

şi iarna toată să îţi plângă moartea,

 

când, picurându-ţi sufletul, cu fulgii reci să te cobori

 

să-mi scrii din flori de gheaţă pe fereastră

 

că spiritul tău încă se află în mine...

 

................................................................................

 

mă încălzeam la şemineu citind din Eminescu

 

când, auzindu-ţi paşii, am tresărit de dor,

 

dar întorcând uşor privirea spre-ntuneric

 

erai demult tristeţea din timpul trecător...

 

 

p.s: poezia fara nume am numit-o Reflexie...

[alextrusca]

acum, cand o recitesc cu atentie si ascultand Eurythmics "Angel", ma simt extrem de emotionat de acesta poezie.Este foarte frumoasa...Cat de mult m-as bucura daca as reusi sa spun adio anumitor ganduri sau anumitor persoane a caror amintire doare atat de tare.

 

 

Strop cu strop

 

 

Tinereţea mea fuge rupând pământul,

Din timp în timp, îmi reamintesc ce înseamnă

Să fii cu adevărat bătrân,

Ploaia cade strop cu strop,

Precum lacrimile suplinesc nevoia de suferinţă.

 

Seceta a început din momentul în care m-am născut,

O uscare înceată, perfidă, înşelătoare...

Am rupt contactul cu lumea,

Dar nu şi cu timpul...

El rămâne legătura mea cu Dumnezeu,

O febleţe jalnică, o durere enormă.

 

Nu vom mai merge niciodată în pădure,

Nu vom mai avea şansa de-a zâmbi

Fără cute-n jurul ochilor.

 

Din infinit înapoi în haos,

Din haos înapoi în neant...

 

Stelele cărora le spunem dorinţele noastre

Întotdeauna cad înainte să le vedem realizându-se...

 

 

Jurnalul meu

 

 

Azi-noapte am primit în vizită un om mort,

Nu vorbea, doar privea.

Sau poate nu auzeam eu...

 

Lumina era aprinsă şi nu venea nici de la bec,

Oh, nici de la veioză...

Ci din ochii lui...pictau şoapte pe pereţi,

Umbre pe obrazul meu,

Lacrimi pe jos...

 

Jurnalul meu începu să se scrie singur,

Pe o pagină era consemnată strania dată

A înscenării morţii mele.

 

Jurnalul meu devenise judecător,

Pronunţase sentinţa finală,

Urma ca eu s-o duc la îndeplinire.

 

„Este atât de greu să exişti...”

[raluca]

omg...ultima e *faints*...

[alextrusca]

mersi mult, Ralu

[raluca]

cu placere, Alex

 

voi posta niste versuri in engleza...nu stiu daca o pot numi poezie...nu are un nume dat...

 

Broken wings fly away

In the darkness of the night

There’s too much eternity…

It’s covering my sight

Since I have been here

I’ve been craving for a soul

Goodbye, my little angel,

My black feathers which I adore…

 

As I’m falling in the abyss

Scars are covering my heart

There’s too much eternity…

It’s breaking me apart

In the coldness of my solitude

I’ve been longing for a sun

But I’ve sinned too many times

For me to even deserve one…

[alextrusca]

beautiful, speechless...Mi-a venit un titlu in minte...Sinful Ways.

[alextrusca]

descarcati aceasta povestioara, o sa va inveseleasca ziua (nu e virus)

 

http://www.megaupload.com/?d=CWD0XB30

 

 

 

Mesaje criminale

 

 

Venind din infiniturile nopţii,

Paşii lui poartă mesaje criminale,

Frunzele tremură, câinii urlă,

Întunericul este masca ucigaşului meu,

Mi-este groază...

 

Sufletul meu este căsuţă poştală,

Scrisori mortale pentru o inimă chinuită,

Pânză de păianjen înfăşurând ora întunecată,

Uşa se deschide...

 

Sinistre şoapte, cinice gesturi,

Frenetice mişcări,

Caustice momente...

 

Respiraţia grea se aude,

mmmmmm....hhhhhhh....

Nu mai sunt singur...

mmmmmm....hhhhhhh....

Mesaje criminale.

 

Mi-este groază,

Uşa se deschide,

Caustice momente,

Mesaje criminale.

 

 

În 4

 

 

În inima mea, singurătatea bate ca un ceas

Uitat în piaţa şantajului sentimental,

Din secunde în secunde, tot mai profunde,

Tot mai sufocante, flămânde, acaparatoare,

Nu pot să frâng oasele acelor fiare ce mă ţin prizonier

Într-o lagună de amintiri depresive şi atingeri repugnante.

 

Nu vreau să mai aud, nu vreau să mai simt,

Nu am puterea să şterg complet trauma acelor clipe dureroase,

Nu doresc să mai răspund acestui nume predestinat desfrâului,

Nu mai găsesc nici un sens în exploatarea fiecărui colţ al minţii mele,

Am rămas doar o prezenţă corporală,

Fără nici un temei pe o planetă mijlocită de interese maliţoase.

 

Subversive sunt căile domnului nostru,

Pretexte şi teleologii, calea spre pocăinţă doar experţii o ştiu,

Este nevoie de „moralitate pură” pentru a înflori

Realitatea respingătoare în care ne bălăcim.

 

Ce sunt eu decât o verigă regresivă într-un sistem progresiv,

De-aş fi normal, aş lua-o razna,

De-aş crede în puterea minţii,

Nu aş mai fi aici despicând în patru firul poveştii noastre.

[raluca]

omg...deci...in prima...se deruleaza in fata ochilor mei poezia...imagini vii si puternice...parca aud respiratia in spatele meu...

 

a doua e...nush...I'm speechless...

 

sunt superbe vreau si eu cartea ta cu autograf

[raluca]

e prima poezie din acest an...nu i-am dat un nume...

 

 

"Şi a zis Dumnezeu:

Să facem om dupa chipul şi după asemănearea Noastră" (Facerea 1:26)

 

şi L-a făcut...i-a dat suflet

bătrânului pământ şi-a înviat -

în ochi s-a strecurat lumina

ce străluceşte şi când fiinţa este moartă...

dar omul a zis:

"hai să-ntunecăm lumina!

e prea multă oricum",

iar orbii nu devin mai vorbăreţi,

din contră, se prefac în asprul scrum

al întunericului ce-i înconjoară...

 

***

 

visam şi eu pierdută-n efemeritate

ah,înger blestemat! ai adormit în timp ce mă vegheai

şi mi-am pierdut abisul necunoaşterii...

dar stai! rămâi aici,aproape, lângă mine!

îţi voi veghea eu somnul şi ochii picuraţi cu-amărăciunea nopţii

să te strecori prin mine, să-mi dai aripi,

iar eu căzând în tine să te-ador...

 

don't ask...

[alextrusca]

omg...deci...in prima...se deruleaza in fata ochilor mei poezia...imagini vii si puternice...parca aud respiratia in spatele meu...

 

a doua e...nush...I'm speechless...

 

sunt superbe vreau si eu cartea ta cu autograf

<{POST_SNAPBACK}>

 

oki, sa vedem cum face...

 

don't even start...poezia este sublima...

[raluca]

omg...deci...in prima...se deruleaza in fata ochilor mei poezia...imagini vii si puternice...parca aud respiratia in spatele meu...

 

a doua e...nush...I'm speechless...

 

sunt superbe vreau si eu cartea ta cu autograf

<{POST_SNAPBACK}>

 

oki, sa vedem cum face...

 

don't even start...poezia este sublima...

<{POST_SNAPBACK}>

 

merci cu cartea..pai...iti dau adresa mea si trimiti...daca nu te deranjeaza

 

am mai scris o poezie

 

Pictând...

 

tu vii şi spargi amurgul primăverii

şi iei culorile ca să le pui pe şevalet,

pictezi biserica în care viaţa cu destinul

şi-au jurat eternitate şi iubire,

sărutul tău ca ploaia rece pe buzele mele

şi norii ce plângeau cu lacrimi îngheţate,

îţi risipeşti tot albul pe puritatea unei stele,

iar lumea o imaginezi în gri pastel

în timp ce-mi colorezi strident verdele irisului

crezând că poate astfel vei reuşi să te scufunzi în mine...

 

(13.01.2007)

[alextrusca]

ok, atunci facem asa Edited January 13, 2007 at 07:56 PM by alextrusca

[alextrusca]

am mai scris si io una in seara asta...

 

 

Degetele sale (copii ai big bang-ului)

 

 

Copii spânzuraţi de amintiri nenorocite,

Plăsmuiri maladive,

Pornografie gratuită, parchetul scârţâie tenebros,

Degetele Sale

- precum anaconda -

Constrictoare şi înfometate,

Embrioni congelaţi în pupilele sale

Atinse de cataractă.

 

Cineva ascunde informaţii preţioase,

O carte a fost pierdută, jocul este o cacealma,

Un design cosmic, o scriere milenară,

Suntem purtătorii inocenţei, suntem purtătorii

Nebuniei...

 

Mă împiedic în gândurile sale,

Mă uit la copiii ce mănâncă gunoaie şi plâng

La colţul străzii,

Aud ventilatorul tăind aerul în bucăţi,

Împrăştiind praf şi fărâme de amintiri,

Mă uit la poza sa şi în fundal îi aud glasul,

Mai erotic ca niciodată,

Aparenţă senzuală, resemnare dulce...

 

Trăind cu lama alături,

Cu cancerul în sân...

Laş, distrus, schizofrenic,

Groaza m-a stăpânit,

Urletele devin cântec de dragoste,

Unde este mesia?

 

Viaţa mea este poikilotermă,

Lacrimile se rostogolesc ca pietrele,

Strivesc lumi şi creează big bang-uri,

Anotimpurile par orgasme aliniate pe o foaie subţire,

Uneori, creierul meu moare când soarele străluceşte

Şi reînvie când aude scâncet de copii...

 

Trăind în pielea unui şarpe mort,

Distrus, schizofrenic, îmbătat cu iluzii puerile,

Oh, adu-mi înapoi anii copilăriei,

Ignoră-mi blestemele, lasă pietrele să cadă în avalanşă,

Acordă-mi doar o secundă de total egoism,

Lasă pietrele să cadă în avalanşă

 

Lasă pietrele să cadă în avalanşă

Lasă pietrele să cadă în avalanşă

Lasă pietrele să cadă în avalanşă

~~~~~~~

[raluca]

Poate...

 

(unui suflet de lumină...)

 

Poate-ar fi mai bine să ne plouă cuvintele

Din stele edenice,

Ca mici minuni închise

În boabe de chihlimbar,

Iar degetele naturii - atât de fragede,

Să ne purifice sufletele

Când ni le oferă în dar...

 

Poate că rimele-au prins viaţă

Din şoaptele îngerilor,

Când obişnuiau să înşire poveşti

Copiilor în somn,

Sau poate doar fluturii - în căutarea luminii

Au uitat că noaptea

Şi aripile dorm...

Edited February 16, 2007 at 09:33 PM by raluca

[alextrusca]

Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare?

 

 

Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare,

Să priveşti urma prafurilor albe, să contempli întunericul,

Visând la o pată de lumină?

 

Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare

Atunci când universul tău se deşiră şi polii se ciocnesc?

Ce înseamnă să pierzi speranţa unei noi şanse,

Iremediabil să gândeşti că viaţa nu are nici un sens,

Reflexiv să-ţi doreşti să nu te fi născut...

 

Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare

Atunci când universul tău e suspendat de aparenţe

Precum o grădină, o minune mai mult decât efemeră?

 

Ce înseamnă să iubeşti un spirit a cărui fiinţă

Se evaporă pe măsură ce zilele se distanţează şi timpu-i devine mai scurt?

Ce înseamnă să cunoşti adevărul şi să-l ascunzi de tine însuţi,

Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare?

 

Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare

Atunci când ştii că ea se va prăbuşi pe lumină,

Iar tu nu vei avea şansa s-o mai vezi vreodată,

Ce înseamnă să nu poţi păstra nici măcar amintirea transcendenţei,

Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare?

[celindi]

Nu am mai scris de mult o poezie, dar mi-am gasit timp sa termin una incepta mai demult. S-ar putea sa mai modific ceva la ea. S-ar putea (mai mult ac sigur) sa scriu alta, pe aceasi idee. Nu stiu.

 

Robotizari

 

Vise desarte,

Ganduri sparte

Picate din cer intr-o lume

Ce a uitat sa traiasca.

 

Strazi mohorate,

Vietile stramte

Si trecatorii se misca incet

Spre o destinatie de care ei insisi au uitat.

 

Si uite cum incet,

Luminile se sting

Si omul ramane,

robot...

intr-o viata

ce nu e a lui.

 

*promit ca imi fac timp cat de curand sa comentez cat mai mlte din poeziile postate de cand nu prea am ami dat eu pe aici.

[raluca]

Pe aripile vântului

 

Pe aripile vântului

micuţa primăvară

şopteşte printre păsări

dulceaţa eternităţii.

 

Pe râuri

şi pe florile cireşului

ea scrie cu roua dimineţii

istoria umanităţii -

e-aceeaşi poveste pe care

stelele

o desenează-n praful cosmic,

pe care poeţii

o măsoară-n versuri

cu sensibilitatea.

[alextrusca]

Discreţia lacrimilor risipite

 

 

Şi zâmbetul său încălzea cele mai reci dimineţi,

Aducând la un bun final cele mai periculoase călătorii,

Încheiind ciclul orelor fără soţ, căutând motive de pomenire,

Ca o puerilă superstiţie, inofensivă,

Ascunsă în umbrele inimii ce încă bate.

 

Şi orele sale au avut un preţ atât de scump,

De-a dreptul risipite, prost investite,

Atât de devastatoare a fost acea iubire,

Ce a furat din mine dorinţa de-a împleti

Literă cu literă povestea Lunii şi a Soarelui.

 

Căci de fiecare dată când gândurile mele

Se îndreaptă în direcţia baladelor indice,

Către Ţara Soarelui-Răsare,

Către Shamballa şi Nirvana,

Sufletul din mine visează la Pasărea Phoenix

A lui Hegel, întregul spirit al umanităţii,

Regăsit latent în fiecare celulă a corpurilor noastre.

 

Şi ochii mei lăcrimează discret,

Doar pentru ca Dumnezeu să-i vadă,

Şi-mi continui drumul sinuos în căutarea fericirii ...

 

 

Când Luceafărul ţi-a orbit privirile ...

 

 

Ca o insectă bătând frenetic din aripi,

Surprinsă pe o peliculă, în derulare înceată,

Aceea este fiinţa iubirii mele,

Cea care încearcă să evadeze, cea care se zbate,

Dintotdeauna condamnată la durere,

Ca o insectă sunt şi eu,

Pierdută în praful propriilor aripi,

Ca un biet copil ce plânge, încuiat într-o cameră străină,

Ca un nebun ce are vedenii şi vorbeşte cu stafiile.

Povara iubirii mele, înceta-va ea vreodată să mă strivească?

Îţi doresc să iubeşti la fel ca mine, cu aceeaşi patimă,

Fără să ţii cont de nimic în calea ta,

Să îmbrăţişezi iluzia şi să iubeşti ...

Să visezi la idealul irealizabil,

Să te priveşti în oglindă, cu mustrări de conştiinţă,

Realizând că dragostea are un preţ mult prea ridicat

Pentru puterile tale, fiinţă dragă inimii mele,

Şi dacă vreodată vei privi spre trecut,

Cu un fir de lacrimă pe obraz,

Adu-ţi aminte de acel apus de soare,

Când Luceafărul ţi-a orbit ochii

Şi întunericul a rămas neînsufleţit ...

De ura ce a izvorât din inima ta.

[asiii m]

La indemnul Andreei am a postez si eu o poezie. E de fapt ultima pe care am scris-o.

 

 

Zari de sticla

 

Ceruri de argint şi ochi de smarald,

Atât ascunde sub suflet o noapte

Cernind un câmp fin de ape în aval

Sublim, silenţios, senin, izolând şoapte.

 

Raze- ace din lumini

Strâng din vânt nisipul prinzându-şi-l în pumn,

Cos aşternut firav din firul lor scump

Ca mai târziu să poftească soarele în zori să calce pe valuri.

 

Luna are darul de a avea gene de brad

Rotindu-i-se aiurea lângă tâmple

Văd cum razele i le transpun în lac

Apoi în dată cercul de lumini se umple.

 

Ramuri împletesc chip divin pe boltă

Nascând iubire şi enigme în mine- despre tot

Tot azi mă aplec mai rar către tine,

Om încleştat între faimă şi noroc.

 

Oglinzile mi se descarcă,

Bat în zări de sticlă

Creând iluzoriu hotar

Pentru o inimă infinită.

 

Azi ştiu să suflu şi eu ca vântul

Lovesc chipul tău lucios ca o făclie

Aştept vremea – şi-apoi îmi cedez rândul

Ca să ţes din nou la lună cu măiestrie.

 

(21 august 2007, tarziu in noapte)

[asiii m]

Acum am citit. Alex, imi place mult "Ce înseamnă să iubeşti o stea căzătoare?".

 

 

Cam asta sa fiu sincera as fi simtit candva pentru Celine... cel mai mult imi place versul "Atunci când universul tău se deşiră şi polii se ciocnesc?" - pentru mine asta e descrierea nemaipomenita a sufletului rascolit. Asta semnifica pt mine. Imi place.

 

Vreau sa mai citesc si alte poezii de aici, dar damn' it, ma dor ochii de mor.

[celindi]

Ma gandeam ca ar cam fi vremea sa mai dau si eu pe aici.

Sunt cam ipocrita, Asi. Eu te-am indemnat sa postezi, dar, desi am citit-o de atunci, nu am fost in stare sa comentez. Drespt sa zic, nici acum nu prea sunt. Cred ca tot ce as putea sa zic ar fi: sublim, silenţios, senin , parafranzand chiar poezia ta. Deja pe acest thread metaforele au devenit la ordinea zilei, iar tu vii ca sa confirmi astea. Ce sa mai - fanii Celine sunt oameni sensibili si cred ca asta se deve cu ochiul liber(poate ca unii mai putin - adik subsemnata).

 

Mai pun si eu 2 poezii (prima mai noua, a doua ceva mai veche):

 

Intuneric

 

am stins si soarele si luna

si stelele si tot pamantul

si am lasat in urma

un intuneric pur (si negru)

 

zi de zi detestam mai mult

iubirea ce ti-o purtam

si ma uram pe mine

pentru ca nu stiam sa uit

 

si in final am invatat

dar nu sa uit...

am invatat sa iert

pe tine

pe mine

am invatat sa iert

...iubirea

 

 

 

Amintiri din viitor

 

 

M-am intors din nou intr-un timp ce nu a fost vreodata

 

Si am uitat inca o data calea ce m-a adus aici

 

Ascunse pe alei zaceau momentele ce am uitat sa le traiesc

 

Si pasii ce n-am cunoscut m-ajung acum din urma.

 

 

Unde sa fug cand nu mai e nimic de trait?

 

Viitorul surade doar celor ce vor sa il traiasca

 

Dar cei care se intorc spre el in nestiinta

 

Au uitat poate sa vada dincolo de zenitul intunecat.

[asiii m]

So, that's just the writer in me baby...that's just the writer...working on my poem

 

@ Deea: A doua poezia suna super. Prima strofa are toata esenta, e de gen

As about the first one: love

 

Sa pun si eu ultimele doua poezii

 

Volatizeaza-te

 

Volatizeaza-te in stropi de ploaie,

Scapa de mine, incinereaza-ma, umbra ta,

Lacrima ce te abandoneza, si se taie

Si-apoi iti inconjoara fantoma.

 

 

Topeste-te, cazi incet, cazi in obscuritate,

Lumina era sortita sa apara dupa…

Dupa ce ne-am fi ciobit sau ne-am fi ars mainile

Iar cenusa ne-am fi varsat-o intr-o cupa.

 

 

Asta e scrisa sapt trecuta in timp ce ascultam Adagio-ul de la Sonata nr 5 de Beethoven

 

Sonata a Va

 

 

Te-ai ascuns iar dupa perdele

Cu fata intoarsa la stele

Tanjesti la fiinta mea care tremura si arde

Cand fluiera viorile tale

 

 

Sa tresari pianoforte in vena mea, amar

Sa-mi acoperi sangele in extaz

Ah, diavole, te ador in fiecare clipa, in fiece cosmar

Si atunci cand te zidesti rece in pervaz.

[asiii m]

Ziua în care am orbit (I)

 

Ziua în care am orbit parcă nu s-ar mai fi sfârşit

Sau poate lacrimile tot acolo mă ancorează

Manivela timpului nu ştiu dacă s-a mai oprit

Si nici de cât amar lumea durează.

 

Niciun sunet, vreun om sau vreo himeră

Apoi totul a trecut în obscuritate

Atâta cenusă şi praf- şi nici o scrumieră

Am terminat şi ultima pastilă de normalitate.

 

 

 

Ziua în care am orbit (II)

 

 

Da. Am aflat. Nu văd nimic

Când coboară dimineaţa

Mă târăsc tiptil, încet

Ca să nu îmi strivesc viaţa.

 

Sunt un ciob neisprăvit

Şi mi-am fragmentat viaţa

Ca un sâmbure strivit

Risipindu-i-se casa.

 

Sunt un ins uitat de vremi

Intr-o scoică de mult moartă

Plutind drept printre străini

Sub o lume demodată.

 

Simt un mal rece, abrupt

Cum îmi străpunge piciorul

Singur, în atât urât

Neputând zări adevărul.

 

Sunt un sclav dezmoştenit

Deşirându-mi perle-n apă

Şi stropindu-mă subit

Să nu mă usuc îndată.

[alextrusca]

Poezia este absurda atata timp

Cat tu imi arati calcule matematice,

Acest tinut mi-este necunoscut

Cand tot ce eu caut este doar

promisiunea unui final fericit .

 

Ramurile sunt prea verzi

Pe acest timp de iarna anormala ,

Zapada cade prea tarziu

Cand din cer se desprind bucati imense

De nori cenusii si negri .

 

Este surprinzator cum inca mai poti face urme

Prin muntii ce se inalta intre noi ,

Pantofii de hartie, pe care am scris

Ca iubirea este totul pentru mine ,

Nu inseamna de fapt nimic .

Eu merg descult, eu merg pe varfurile

degetelor si ma intreb de ce nu simt durerea .

 

Poezia este absurda intotdeauna,

Dintr-odata am realizat ca eu nu contez .

Eu nu contez pentru tine, nu contez pentru nimeni .

Imi iubesc pantofii de hartie,

Iubesc versurile fara noima ,

Tentatia cutitului cu lama de argint .

[raluca]

Suflet

 

te-ai răsfirat printre degetele mele...

în rugăciunile-mi fierbinţi

te imploram

să nu te spargi în covor de cioburi

mă înţep de fiecare dată

când vreau să te

reconstruiesc.

 

dar tu

curgeai necontenit în mine -

din cioburi te preschimbaseşi în

râu de sticlă -

simţeam intens că nu

puteam să fac mai mult decât

nimic

căci

doar privindu-te curgând

puteam să trec

din mine

ca s-ajung

la mine însămi.

Edited December 29, 2007 at 10:14 PM by raluca

[celindi]

Sa uit

 

Incerc sa evadez din mine

Sa uit de acest trup pagan

Sa pot descoperi o alta lume

In care eu sa pot iubi

 

Si vreau sa fug de ceea ce am fost

Sa uit ca voi mai exista si maine

Dar in final raman iar, fara rost

Fixata de podeaua grea de plumb

 

Nadirul ma asteapta cu bratele inchise

Zenitul se ascunde iar de mine

Incerc sa uit ca eu am fost vreodata

Si sper ca totul nu a fost decat

... o amintire

 

 

Cuvinte

 

Cu greu cuvintele se hotarasc

sa se adune

si sa scrie

sa exprime

ce le spun

sub ploaia de cerneala

se aseara-ncet

pe foaie

si cum tot stau

si tot astept

tot nu gasesc

cuvintele ce-mi trebuiesc.

Ascunse prin sertare, prin dulapuri

si prin cartile din rafturi

refuza iar sa se arate

caci ele nu-mi pot intelege

gandurile

vorbele

ideile