Nemurire Blestemata

[celindi]

Nu sutnd e loc statornica, stiu. Insa aseara, vorbind cu Tenshi mi-a venit o idee de o poveste si pur si simplu nu m-am putut abtine sa scriu macar ideile principale. Iar azi, cum eram obosita, m-am apucat sa scriu la ea. Cred ca o sa schimb un pic inceputul, ca mi se pare ca am aglomerat cu prea multe detalii, insa putin mai tarziu, dupa ce se mai cristalizeaza povestea. Pana una alta astept pareri:

 

Cap I - Partea 1:

“Ce zi torita!” gandi tanarul in timp ce mergea pe holurile lungi si intunecoase ale facultatii. Normal ca vara e cald, dar 40 de grade sunt greu de suportat de orice om, cu atat mai mult el, care era sensibil la caldura. Asa fusese toata viata: nu intelegea de ce, insa caldura il facea sa paleasca si abia se mai putea tine pe picioare. La doctor nu mergea niciodata, ii era frica. Era sigur ca toti il vor considera un ciudat. La urma urmei asa si era: fusese student toata viata. Din momentul in care a implinit 20 de ani corpul sau a refuzat sa mai imbatraneasca. Tmpul trecea pe langa el, iar el traia ceva la care altii doar visau: tinerete vesnica. Cand si de ce se intamplase asta? De mult incetase sa se mai intrebe. De mult incetase sa-si mai puna intrebari. Intrat acum intr-un fel de transa, simtindu-se ca un robot ce face doar ce a fost programat sa faca, incetase sa-si mai puna intrebari, sau mai degraba incetase sa mai caute raspunsuri la intrebarile sale.

“Kappa! Grabeste-te daca vrei sa ajungi la timp la curs. Stii ca nu avem voie sa intarziem – nici macar tie nu iti permite asta. Si daca vrem sa trecem anul ar fi bine sa asistam la toate cursurile.” Era colegul sau de grupa, Nami. Il chema de fapt Nane Mihail, insa toti ii spuneau Nami. Un pic superficial, insa plin de viata, reusea sa inveseleasca oricand atmosfera si era singurul ce putea sa il faca pe Kappa sa rada. A fost primul ce l-a intampinat, fara sa ii pese de aspectul aproape demonic al tanarului si, mai mult, nu l-a intrebat niciodata de numele sau adevarat, sau de unde venea. Pe Nami nu il interesau detaliile; el avea puterea sa vada in suflete si avea incredere in instincutul sau de a-si alege prietenii. Pe Kappa il cunoscuse cu un an inainte cand acesta a inceput sa vina la cursurile pe care le frecventa si Nami. Nimeni nu stia de unde era, daca se transferase, sau daca venea la cursuri doar din placere. Cert este ca dupa o vreme profesorii s-au obisnuit atat de mult cu el, incat aproape li se parea anormal sa nu apara Kappa in sala. Incet, incet Kappa s-a atasat de Nami si a inceput sa vina la aceleasi cursuri. In acel an ramasese in mod ciudat un loc liber in facultate si toti au cazut de acord sa il lase pe Kappa sa ocupe acel loc, chiar daca acesta inca refuza sa aduca actele necesare.

[songbird]

Foarte, foarte interesanta ideea ~ imi place. Poate poti insa sa mai insisti un pic pe introduce, prelungeste momentul in care spui cititorului ca personajul e nemuritor...

[DjCeline]

da Alexiel, ai dreptate...cam multe detalii pentru o introducere. insa oricum e tare interesant inceputul. asteptam continuarea...

[songbird]

Manu ~ eu ma refeream la faptul ca ar trebui sa adauge some more details

[celindi]

De fapt cred ca amandoua aveti dreptate

Sunt cam multe detalii si trebuie un pic prelungit momentul.

Ma bucur ca va place si dk mai e ceva, mai astept opinii

[raluca]

e misto. mie imi place si nu mi se pare ca sunt prea multe detalii! astept continuarea....

 

sorry, as spune mai multe, dar sunt f prost dispusa...

[celindi]

Azi am facut ce am facut si pana la urma nu m-am putut abtine sa nu ii desenez pe Kappa si pe fata (careia inca nu i-am gasit un nume). Asta seara cred ca o sa continui si povestea.

Anyway - here's the pic. Astept critici si sugestii:

http://www.deviantart.com/deviation/36197019/

[raluca]

i love them! ti-am lasat un comment si pe site ...e super cand poti sa desenezi personajele...

[celindi]

Multumesc mult. Ma bucur ca iti place. Cum am zis... dk aveti sugestii de imbunatatire astept sa le aud

[iulia_black]

m-am indragostit de povestea asta

vreu mai mult yes alexiel mai pune

Edited July 12, 2006 at 06:40 PM by iulia_black

[dark_angel]

personajele sunt frumoase foc cand ai timp sa le colorezi

[celindi]

Sure I will. Dar mai am si alte chestii de facut

Dar de pov nu zici nimik?

[alextrusca]

Astept continuarea cu nerabdare...

 

Love it, keep it goin'!

[dark_angel]

Dar de pov nu zici nimik?

<{POST_SNAPBACK}>

 

pai n-ai mai scris nimic ...doar sustin ideea ca mai trebuie sa lungesti momentul pana cand sa dai de inteles ca personajul e nemuritor...mai mult mister si tot nu mi se pare ca sunt prea multe detalii

[DjCeline]

eh...cum de poveste eu am zis...tzin sa-ti spun ca imi plac la nebunie persoanjele..eu ti-am zis k ai talent da nu vrei tu sa ma crezi. intr-adevar ai progresat mult in ale desenului insa pt asta tre sa te si nasti cu o anumita inclinatie spre partea partea asta...

all in all i luuuvv them si asteptam continuarea!!!!!!!!

[celindi]

Dupa mai bine de 2 ani (de fapt cam 2 ani si jumatate - doamne! cat timpa trecut), si doar cateva franturi de poveste scrise, m-am hotarat sa ma apuc serios de ea. Primul pas - ceva profile de eprsonaje pe care le voi posta de indata ce le finalizez (sper sa ii si desenez) si prefacerea inceputului. Nus tiu daca va ramane la fel - poate voi gasi un mod sa ii adaug mister fara sa spun din primele randuri ca e nemuritor. deocamdata insa:

 

“Ce zi torita!” gandi tanarul in timp ce se indrepta grabit spre cladirea ce se inalta in fata sa. Soarele isi indrepta razele zdrobitoare spre Pamant, arzand tot ce venea in contact el. Intr-o astfel de atmosfera de cuptor, pana si natura parea moarta si totul in jur parea adormit, iar Kappa simtea ca se stinge cu fiecare clipa ce trece. Oricine s-ar fi simtit coplesit de o asemenea caldura inabusitoare, insa pentru Kappa era mai mult de atat. Intregul sau organism reactiona violent la razele arzatoare ale soarelui, iar mintea i se incetosa pana la punctul in care nu mai putea simti nimic. Asa fusese toata viata: nu intelegea de ce, insa caldura ii rapea toata energia pana cand abia se mai putea tine pe picioare. Nu incercase niciodate sa caute raspunsuri in medici si mai mult de atat, nu accepta niciodata intrevederea cu unul. Nu intelegea rostul unei astfel de vizite, in ceea ce il privea. De ce sa mearga? Oare va afla ceva ce nu stia deja? Stia mai bine decat oricine ca sensibilitatea sa nu putea fi vindecata, era peste puterea de intelegere a omului. Nu, doctorii nu aveau sa ii spuna nimic nou: vor fi probabil uimiti de corpul sau si vor incerca poate sa studieze “anomalia”. Nu intelegea cum oamenii de stiinta puteau sa reduca statutul de fiinta vie la acela de simplu “subiect de studiu”. Nu contesta faptul ca era cu mult diferit de toti cei din jurul sau, cu toate ca exteriorul nu-l trada. Ironic insa, tocmai acesta era cel care il diferentia de ceilalti: din momentul in care a implinit 20 de ani corpul sau a refuzat sa mai imbatraneasca. Timpul trecea pe langa el, iar el traia ceva la care altii doar visau: tinerete vesnica. Cand si de ce se intamplase asta? De mult incetase sa se mai intrebe. De mult incetase sa-si mai puna intrebari. Intrat acum intr-un fel de transa, simtindu-se ca un robot ce face doar ce a fost programat sa faca, incetase sa-si mai puna intrebari, sau mai degraba incetase sa mai caute raspunsuri la intrebarile sale.

O voce familiara il ajunse din urma: “Kappa! Grabeste-te daca vrei sa ajungem la timp la curs.” Era colegul sau de grupa, Nami. Numele sau era de fapt Nane Mihail, insa Kappa prefera sa i se adreseze cu acest apelativ. Un pic superficial si neindemanatic uneori, insa plin de viata, reusea sa inveseleasca oricand atmosfera si era singurul ce putea sa il faca pe Kappa sa zambeasca. A fost primul ce l-a intampinat, fara sa ii pese de aspectul aproape demonic al tanarului si, mai mult, nu l-a intrebat niciodata de numele sau adevarat, sau de unde venea. Pe Nami nu il interesau detaliile; el avea puterea sa vada in suflete si avea incredere in instincutul sau de a-si alege prietenii. Pe Kappa il cunoscuse cu un an inainte cand acesta a inceput sa vina la cursurile pe care le frecventa si Nami. Nimeni nu stia de unde era Kappa, daca se transferase, sau daca venea la cursuri doar din placere. Tanarul prefera sa asiste la cursurile care il interesau fara a fi legat insa de facultate. Profesorii nu aveau nimic impotriva acestul fapt, insa nu o data cate unul dintre ei a incercat sa il convinga sa se inscrie in urmatorul an pentru a putea urma facultatea cum se cuvine. In zadar insa, tanarul refuza sa aduca actele necesare inscrierii. Nu intelesese niciodata de ce toti faceau atat caz din aceste date, ce lui i se pareau absolut insignifiante. Ignorantii! Ce conta un nume, o data, un loc? Oare numele avea puterea de a schimba ceea ce era el cu adevarat? Conta oare locul de unde venise mai mult decat el insusi? Numele sau de botez se pierduse oricum de mult, in negura timpului. Nici el nu il mai stia; nu isi mai amintea nici cand il uitase... poate atunci cand singurii care il foloseau au incetat sa mai existe. Cei doi batrani, ce nu au inteles pana in ultima clipa ce se petrecea cu fiul lor, erau singurii care au luat in mormant acel nume, pastrandu-l pe buzele lor. Kappa – acum toata lumea i se adresa asa, fiind singurul nume pe care il stiau. Nu putini fusesera cei ce incercasera sa protesteze, sa afle intr-un fel sau altul adevaratul sau nume. Curiozitatea umana era prezenta in aproape orice persoana pe care o intalnea si de aceea uneori Kappa parea sa prefere singuratatea, refuzand zile in sir contactul cu ceilalti.

 

“Iar visezi cu ochii deschisi?” rase tanarul de langa el. “Nu incetezi niciodata sa ma uimesti: un moment esti aici, iar in urmatorul mintea iti zboara departe.”

Kappa se multumi sa zambeasca in timp ce deschise usa si isi pofti prietenul in sala de curs. Intrucat intarziasera intrara incet si se asezara fara zgomot in locurile libere din spatele salii.

Kappa privi a mia oara sala de curs: simpla si lipsita de gust, nu oferea ochiului absolut nici o priveliste. Ferestrele mult prea sus, precum si faptul ca se aflau la etajul superior al cladirii insemna ca cerul era singurul lucru ce il puteau zari prin ele. Toata cladirea era in acelasi stil. Cu siguranta servea singurului scop de a adapostii studentii si profesorii in timpul cursurilor. Cu toate aceste insa, acest loc ii conferea tanarului o stranie senzatie de libertate pe care el insusi n-o intelegea. Prizonier intr-o viata pe care nu si-o doriese niciodata, gasea evadare printre oameni pe care nu ii putea intelege si care la randul lor nu il intelegeau.

Aici, pe holurile facultatii, se putea pierde in multime si simtea, sau poate doar spera, ca si trecutul sau putea ramane uitat intr-un colt unde nimeni nu-l va descoperi vreodata. Acesti copii ce treceau nepasatori pe langa el, cufundati in propiile probleme, sau, dimpotriva, ignorand orice le-ar fi putut alunga seninatatea de pe fata, nu aveau cum sa realizeze ca el era altfel decat ei. Tocmai datorita acestui fapt, macar pentru putin timp, putea fi si el ca toti cei din jurul sau si putea trai o clipa doar impresia unei vieti normale.